duminică, 5 octombrie 2014

Acasa

 
                                                     

Creeaţi cu scop ...

Adobe Youth Voices este un program educaţional filantropic, lansat şi dezvoltat de Fundaţia Adobe, care îşi propune împuternicirea tinerilor din diferite comunităţi ale globului cu folosirea tehnologiei pentru a explora şi exprima propriile perspective asupra unor probleme care au impact asupra lor şi asupra comunităţilor lor. Prin Adobe Youth Voices, tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani creează filmuleţe, animaţii, fotografii, prezentări, muzică şi alte creaţii care contribuie la materializarea perspectivelor esenţiale ale tinerilor asupra unor probleme critice şi îi inspiră în găsirea de noi soluţii pentru rezolvarea acestora. Totul este despre „crearea cu scop”.
În timp ce tinerii creează în cadrul programului, atât în şcoală cât şi în cadrul activităţilor extraşcolare, o muncă cu un înalt impact, împărtăşită unei audienţe locale sau globale, ei işi dezvoltă valoroase deprinderi şi competeţe care le deschid uşi către succes în viitor. Din anul 2006, peste 150000 de tineri și 8200 de profesori din 32 de ţări s-au angajat în programul Adobe Youth Voices, dezvoltând conţinuturi originale, uneori provocătoare, legate de violenţa domestică, degradarea mediului, consecinţele războiului sau alte subiecte. Rezultatele obţinute dovedesc dezvoltarea unor valoroase competenţe de creativitate, comunicare şi colaborare, deprinderi esenţiale pentru obţinerea succesului în economia globală competitivă a zilelor noastre. Prin Adobe Youth Voices, educatorii şi tinerii au acces cu uşurinţă la instruire valoroasă, mentorat, colaboare online, materiale educaţionale folositoare, expoziţii şi donaţii de software de la Adobe.
Reaprinderea pasiunii pentru învăţat
Într-o eră în care atât de multe aspecte ale vieţii tinerilor – de la comunicare personală la divertisment şi interacţionări comerciale – sunt în tot mai mare parte digitale, tinerii deseori simt că ceea ce ei învaţă la şcoală şi cum învaţă este departe de realitatea experienţelor lor zilnice. Prin oferirea unor multitudini de medii de învăţare şi tehnologii puternice Adobe Youth Voices îi ajută pe educatori din şcoli să dezvolte experienţe unice, care să reaprindă pasiunea tinerilor pentru învăţare.
Lucrând singuri sau în echipe cu profesori şi mentori, tinerii pot să-şi exprime creativitatea şi viziunea, întâi prin discuţii interactive şi apoi folosind tehnologia pentru a realiza şi comunica munca lor. Participanţii în program sunt încurajaţi să iasă în mijlocul comunităţii lor să intervieveze prieteni, colegi şi experţi ai comunităţii, iar în drumul lor să capteze imagini şi instananee din lumea reală, care să reflecte cât mai real poveştile lor.
Impacte măsurabile ale programului
Pentru majoritatea tinerilor una dintre cele mai mari bariere în realizarea succesului este lipsa lor de încredere în ei înşişi şi în puterea lor de a-şi schimba vieţile şi lumile în care trăiesc. Adobe Youth Voices afirmă potenţialul tinerilor de a-şi dezvolta deprinderi valoroase, asigurându-le oportunităţile şi creşterea încrederii de sine pentru a-şi comunica ideile. De asemenea oferă profesorilor instruirea şi uneltele de care au nevoie pentru a-i inspira pe tineri să devină participanţi activi şi angajaţi în procesul de învăţare. Evaluările programului au constatat că Adobe Youth Voices construieşte deprinderi de comunicare şi colaborare, înbunătăţind în acelaşi timp şi deprinderile tradiţionale de citit şi scris. Din statisticile şi cercetările făcute şi validate asupra programului, reies câteva date edificatoare: peste 90% dintre educatorii şi tinerii care au lucrat în program şi-au dezvoltat abilităţile de exprimare şi şi-au însuşit noi deprinderi media. Pe lângă aceasta mulţi educatori (83%) au spus că au câştigat deprinderile esenţiale necesare pentru a-i ajuta pe tineri să creeze media.
La fel de semnificativ este faptul că 84% din tineri au raportat că au învăţat mai mult despre problemele importante alese de ei, dovadă că Adobe Youth Voices îi conectează cu viaţa reală a tinerilor. Programul a contribuit de asemenea la creşterea sentimentelor de angajare şi stimă de sine a participanţilor, astfel 86% dintre tinerii participanţi în program cred că munca lor a adus o schimbare în bine şi 91% spun că opiniile lor contează. Înarmaţi cu noile deprinderi şi reînnoindu-şi angajamentul faţă de învăţare, 91% dintre tinerii Adobe Youth Voices sunt interesaţi să-şi continue educaţia după liceu.
Atingând audienţe globale cu perspective locale
Prin intermediul parteneriatelor cu organizaţii media, festivale de film şi alte programe care îi reprezintă pe tineri, cum ar fi: MTV, PBS şi altele, Adobe Youth Voices le oferă tinerilor o audienţă globală care să vadă şi să audă ceea ce aceştia au de spus. Printr-un angajament crescut în procesul de învăţare şi printr-o dezvoltare mai puternică a deprinderilor tehnice, creative şi de rezolvare a problemelor, Adobe Youth Voices demonstrează cum educatorii predau şi cum tinerii învaţă. Pentru toţi cei implicaţi, educaţia devine mai relevantă şi semnificativă. Rezultatul este că tinerii îşi pot dezvolta un angajament reînnoit faţă de educaţie şi conştientizează profunda contribuţie pe care o pot aduce când li se dă şansa. adobe.com/go/youthvoices